Viziune

Buna dezvoltare a grădiniței aduce în prim plan crearea unui mediu educațional dinamic, interactiv și inclusiv, care să stimuleze dezvoltarea fizică, cognitivă, socială și emoțională a copiilor și îi pregătește pentru o viață de succes.
Misiune

Grădinița noastră asigură un învățământ de calitate, capabil să contribuie la pregătirea copiilor pentru o lume în schimbare, formându-le capacități, deprinderi și competențe, care în viitor să le permită să își găsească locul și menirea socială.
Ținte strategice
Ţintele/scopurile strategice derivă din viziunea grădiniţei şi reprezintă intenţiile majore care vor fi realizate prin planul de dezvoltare şi prin care se va îndeplini misiunea grădiniţei. Aceste scopuri nu se referă la activităţile obligatorii/curente, ci reprezintă domeniile pe care grădiniţa întenţionează să le îmbunătăţească. Ţintele/scopurile strategice stabilite de Grădiniţa cu Program Prelungit Marginea pentru perioada 2024-2028, pe baza diagnozei mediului intern şi extern, având ca reper misiunea grădiniţei, sunt:
- Modernizarea şi dezvoltarea bazei materiale a grădiniţei în vederea asigurării mijloacelor necesare promovării unui învăţământ modern, de calitate, bazat pe modelare experimentală şi generalizarea utilizării IT în predare.
- Transformarea grădiniţei într-o organizaţie care învaţă, lucru ce va favoriza aplicarea didacticii moderne cu accent pe dezvoltarea abilităţilor practice ale copiilor şi profesorilor într-un proces tot mai complex de formare continuă şi va încuraja spiritul de competiţie şi iniţiativă în rândul întregului colectiv al grădiniţei.
- Proiectarea unui sistem propriu de monitorizare şi evaluare a activităţii întregului colectiv al grădiniţei care să evidenţieze, să promoveze şi să stimuleze valoarea la toate nivelurile de activitate.
- Crearea unui parteneriat educativ eficient prin atragerea părinţilor şi colaborarea cu factori educativi locali şi regionali.
- Promovarea unei educaţii menite să dezvolte la copii respectul pentru valorile culturale naţionale şi europene, ale democraţiei şi statului de drept.